În articolul din Revista Luceafărul (2020), Nela Talabă scrie că fata moșneagului, deși pare întruchiparea binelui, poate fi privită ca excesiv de supusă și lipsită de personalitate față de sora și mama vitregă, în timp ce baba și fata babei figurează ca reprezentări ale răului absolut, fără reabilitare. Psihologul Ștefan Popov, citat de publicația diez (2023), observă că basmul întărește stereotipul femeii ca sursă a conflictului în familie și promovează răbdarea, obediența și modestia ca valori educative discutabile în context contemporan. O disertație academică („Basmele lui Ion Creangă”, FFZG) subliniază valoarea estetică și morală a textului ca model al basmului prelucrat, cu echilibru între tradiție orală și stilul inconfundabil al autorului. Pe Goodreads, cititorii notează utilitatea poveștii pentru discuții despre familie și dreptate, dar apar și lecturi critice privind reprezentarea genurilor.