La apariția din 1979, Eugen Simion a considerat că autorul ar trebui să renunțe la scris, iar Laurențiu Ulici a remarcat complicația lecturii cauzată de intruziunea timpurilor diferite în narațiune; Eugen Negrici a salutat debutul și i-a prognozat un viitor strălucit (Wikipedia). Ștefan Agopian a relatat că Ziua mîniei a avut doar trei-patru cronici, spre deosebire de alte debuturi din aceeași perioadă, dar a fost susținut ulterior de critici precum Paul Georgescu și Nicolae Manolescu (Observator cultural, 2008). În prefața ediției din 2026, Paul Cernat scrie că romanul conține deja trăsăturile stilistice definitorii ale prozei agopiene și că „ar fi trebuit să consacre, la momentul apariției, un (excepțional) prozator”. Dicționarul General al Literaturii Române (cit. AGERPRES) vorbește despre formula „povestirii în pofida istoriei” în opera sa.