Recenziile au fost polarizate. John Harris, în The Guardian (2004), a descris cartea ca pe o mărturie a „hubris-ului, egoismului” și a lipsei de umor, subliniind „daune ireparabile” din copilărie și respingând încercările de gravitas ale autorului. Harry Guerin, pentru RTÉ (2005), a titrat impresia „puternic și patetic”: lipsă de introspecție profundă, dar onestitate despre dezastrul personal și o concluzie care lasă speranță. Hachette UK citează presa britanică: The Observer — „cea mai uimitoare autobiografie rock a anului”; The Sunday Times — relatare a „odiseei farmacologice” fără remușcări de rehab; The Independent on Sunday — carte „cu adevărat scandală”; un alt text Guardian — portret al „celui mai priapic junkie” dintr-o trupă californiană. Newsweek, citat de editură, a numit memoria „vividă și inspiratoare”. Rob Sheffield (Rolling Stone Australia, 2020) a plasat-o pe locul 15 între cele mai mari memorii rock. Cartea a ajuns pe locul 1 pe lista bestsellerilor The New York Times.