Vezi mai jos: dragoste

Despre ce este „Vezi mai jos: dragoste”

Romanul începe în Ierusalimul anilor 1950, unde Shlomo Efraim Neuman, numit Momik, crește într-o comunitate de supraviețuitori ai Holocaustului. Este singurul copil al unor părinți profund marcați de lagăre, iar adulții din jurul său trăiesc izolați de societatea israeliană mai largă și evită să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat „Acolo”. Tăcerea lor transformă trecutul într-o prezență greu de înțeles, dar imposibil de ignorat.

Apariția lui Anshel Wasserman, despre care familia crezuse că murise la Auschwitz, aduce în viața băiatului fragmentele unor povești de aventură intitulate „Copiii inimii”, scrise înainte de război. Momik ascultă aceste istorii și încearcă să descifreze aluziile adulților. În imaginația sa, „Bestia nazistă” devine ceva concret, pe care copilul crede că l-ar putea descoperi și îmblânzi.

La maturitate, Momik devine scriitor și revine asupra Holocaustului prin încercări literare ample. Povestirea apare astfel atât ca instrument de explorare a traumei, cât și ca posibil răspuns la limitele limbajului în fața atrocității. Titlul românesc „Vezi mai jos: dragoste” redă formula unei trimiteri enciclopedice și trimite la modul în care universul romanului organizează, fragmentează și reconstruiește experiența.

Cele patru secțiuni schimbă timpul, spațiul și registrul narativ, introducând povești în interiorul altor povești. Realismul psihologic se întâlnește cu realismul magic și cu procedee postmoderne, într-o construcție densă despre memoria colectivă, tăcerea supraviețuitorilor, copilărie, creație și posibilitatea unei redempțiuni artistice.

Despre autor

David Grossman, născut în 1954 la Ierusalim, este un romancier israelian contemporan. A studiat filosofia și teatrul la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a lucrat la radioul israelian și a publicat romane, teatru, literatură pentru copii, nonficțiune și reportaje despre relația israeliano-palestiniană.

Familia sa a emigrat din Polonia înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Grossman nu este supraviețuitor al Shoah-ului și nici copil direct al unor supraviețuitori, fapt relevant pentru dezbaterile critice provocate de roman. A primit numeroase distincții internaționale, inclusiv Premiul Man Booker International în 2017 pentru un alt roman, iar mai multe dintre cărțile sale au apărut în traducere română la Polirom.

Cui i se potrivește

Cartea se adresează cititorilor de ficțiune literară interesați de Holocaust, memoria colectivă, trauma transgenerațională și literatura israeliană contemporană. Cele aproximativ 500 de pagini, salturile temporale și spațiale, narațiunea fragmentată și registrele fantastice presupun familiaritate cu romane ample și experimentale.

Tonul este grav și uneori tulburător, iar construcția nu oferă o introducere ușoară în subiect. Romanul poate interesa în special cititorii atrași de ficțiunea postmodernă și de realismul magic folosit pentru reprezentarea catastrofelor istorice, precum și pe cei care urmăresc felul în care povestirea și creația literară încearcă să răspundă atrocității.

Dacă ți-a plăcut…

Printre lecturile comparabile se numără „Toba de tăcere” de Günter Grass, „O sută de ani de singurătate” de Gabriel García Márquez și „Copiii de la miezul nopții” de Salman Rushdie, romane asociate cu folosirea fantasticului, a realismului magic ori a tehnicilor postmoderne pentru reprezentarea istoriei moderne.

„Strada crocodililor” de Bruno Schulz reprezintă o asociere deosebit de apropiată: Grossman îl numește și îl reimaginează pe scriitorul polonez, iar proza sa fantezistă devine un model explicit pentru secțiunea „Bruno”.